Trei zile-ai fost necontenit cu mine,
Și ne-am avut motiv de neopriri,
Lăsând însemn să-l porți mereu în tine,
Chiar și-n povești cu iz de amintiri.
Timpul tot trece, n-are nici o vină,
Subconștientul îți arată-n vis
Că îți va scoate, cumva, la lumină
Ceea ce mi-ai promis și ți-am promis.
Întâi de toate îți va scoate-n față
Instinctul încă prea răzbunător,
Ce ți-a furat atâția ani din viață
Fiind precum o taină de omor.
Vei ști privi fireasca-ți regăsire
În ceea ce vei ști că te-ai dorit
Când îmi dădeai motive de pornire
În ceea ce eram de neoprit.
Lipsei trăirii vei tot fi supusă,
Indiferent de mici sau mari schimbări,
Simțindu-te de mari negări condusă
În așteptarea unei mari chemări.
Și-așa, prin vis, chiar noapte după noapte,
Vei ști a recunoaște că m-aștepți
Ca iar să fim zămislitori de fapte
Prin care să te-accepți așa cum ești.
Vei tresări, iar marea insomnie
Mult timp, în patul tău va poposi,
Lăsându-ți, cu nespusă bucurie,
Timp de-a privi ce-a fost și ce va fi.
Și dat va fi să nu poți face față
Altor idei ce nu au just temei,
Dându-ți de știre, copcile de gheață
Că nu-i normal să zici că nu mă vrei.
Mă vei chema, și-ți vei jura credință
Celei ce-ai fost atunci, în prima zi,
Ispită încărcată de dorință
Clipa uitând în somn a risipi.
